Etichetă: Relativism cultural

Despre ”Averea bunei educații” de Theodor Baconschi s-au scris recenzii elogioase, s-au făcut emisiuni la televizor și interviuri pe YouTube, pe scurt, autorul s-a bucurat de toată considerația datorată unui mare intelectual și expert, a beneficiat de o bună promovare a cărții și, probabil, de o cifră record de vânzări pentru situația actuală a pieței de carte. 

Nu voi îngroșa rândurile admiratorilor acestei cărți. Nu pentru că ”Averea bunei educații” n-ar fi scrisă bine – valoarea ei estetică este indiscutabilă – sau pentru că plăcerea de a te scufunda în ”superba colecție de crochiuri filosofice” cum o numește Adrian G. Romila, n-ar fi reală.

Altele sunt obiecțiile pe care le ridic. 

În primul rând mă deranjează pretenția autorului (sau a recenzenților lui?) de a fi scris carte în tradiție conservatoare. ”De pe pozițiile unui neoconservatorism echilibrat (european până în măduva oaselor, afin cu cel al unor Harold Bloom, George Steiner, Roger Scruton sau Michel Henry), autorul reia, concentrat, idei pe care le-a vehiculat anterior în tot felul de ocazii publicistice” afirmă și Adrian G. Romila în mai sus amintitul eseu. Însă, faptul că această carte recomandă o instrucție de tip clasic, bazată pe tradiție (occidentală), cărți, respectul față de predecesori – recomandări legitime și necesare, nu mi se pare suficient pentru a caracteriza o educație de tip conservator. Să faci apologia culturii occidentale, a limbilor  străine și a călătoriilor prin lumea largă și să nu sufli un cuvânt despre importanța culturii naționale, a necesității de a o cunoaște temeinic, ca să nu mai amintesc de limba română vorbită atât de precar astăzi, este ca și cum ai încerca să pregătești o ciorbă moldovenească folosind pătrunjel, carne și apă. Rezultatul e cel mai probabil digerabil, dar ciorbă moldovenească nu e. 

Oricât de instruit ai fi în cultura occidentală, oricâtă ușurință ai avea în a jongla cu epoci istorice sau curente culturale, oricâte diplome și patalamale ai deține la universități de top, vei rămâne iremediabil un ”infirm cultural” dacă nu-ți cunoști propriile rădăcini, nu știi cine ești și ce te diferențiază de alții. Nu vei avea repere tari și nici aspirații, căci nu-ți poți însuși cauze străine de cultura ta – oricât ai vrea, nu poți fi nici neamț, nici englez, după cum nu poți aparține simultan mai multor culturi. E o iluzie să crezi că te poți angaja pro bono pentru o cauză ”europeană” sau ”occidentală”. Firește, și reciproca e valabilă. Oricât de român ai fi, tot nu vei ști cine ești, dacă nu poți aprecia locul tău în cadrul culturii universale. Vei sfârși sufocat de autosuficiență, frustrare și, cel mai probabil, singurătate.

O educație de tip conservator urmărește mai întâi formarea unei elite de tip național, bine ancorată la realitățile și problemele nației sale – ceea ce implică, după cum spuneam mai sus și cunoașterea exactă a locului tău în lume. Îmi lipsește din cartea așa zis „conservatoare” a lui Theodor Baconschi ”specificul național” al educației. Înainte de a educa cetățeni universali perfect adaptabili locurilor și vremurilor, îmi doresc să fac din copiii mei mai întâi buni români. 

În al doilea rând cartea promovează un relativism greu de acceptat pentru conservatori. În capitolul referitor la religie singurul sfat pe care îl are de dat autorul este acela de a nu practica ”ura față de religie” (pag. 140). Iar asta în numele libertății ”constitutive” de a (nu) crede specifică creștinismului. Te-ai fi așteptat de la un teolog și intelectual de talia lui Theodor Baconschi să aibă totuși un discurs ceva mai favorabil sau măcar mai nuanțat în ceea ce privește creștinismul. 

Cu totul deplasată mi se pare ”compatibilitatea” reclamată de autor între creștinism și ”temele generației millenials”: dreptate socială, protecția mediului, critica exceselor capitalismului: consumismul exacerbat și ”fetișizarea profitului” (pag. 142).

Nu sunt teolog – dar măcar atât am înțeles despre creștinism: că nu despre dreptate este vorba – nici măcar cea socială – ci despre dragoste (de aproapele nostru). Unde este dreptatea socială în pilda lucrătorilor viei (Matei, 20) sau în pilda talanților (Matei, 25)? Dreptatea socială este o temă pentru stânga marxistă, nu pentru creștinism. Iar cine dorește să se apropie de creștinism pe ușa ”dreptății sociale” mai bine s-ar lăsa păgubaș din capul locului.

Protecția mediului, așa cum este ea practicată de ideologii ”verzi” de serviciu ai noului marxism are tot atât de multe în comun cu respectul pentru creația lui Dumnezeu cât au ”dietele vegan” cu postul ortodox. Adică nici una. Pentru că postul creștin nu este despre mâncare: este despre curățirea de patimi, omorârea păcatului, facerea de fapte bune. ”Dietele vegan” sunt despre slăbit și idolatrizarea trupului – vezi în această privință paginile despre vitalism din excelentul eseu al lui Serafim Rose ”Nihilismul, rădăcina revoluției în epoca modernă”.

Nu știu dacă autorul confundă intenționat creștinismul cu mișcarea #rezist, dar intenționată sau nu, o astfel de confuzie este, elegant spus, descalificantă.

În al treilea rând, mi se pare nocivă, și evident, deloc conservatoare, ideea propusă de autor, anume aceea a educației văzut drept garant al adaptabilității într-o lume imprevizibilă, complexă și cel mai probabil nedreaptă. ”Vor rezista cel mai bine transformărilor din piața globală a muncii doar persoanele superior educate, care-și pot reajusta din mers instrumentarul profesional” (pag 11-12) afirmă autorul. Sau tot la fel: ”Averea bunei educații e fondul spiritual în care bunul-simț al supraviețuirii preia, ca pe un veșmânt, retorica și noțiunile fiecărei epoci istorice” (pag. 29-30).