După om. Transhumanismul în societatea de consum.
Partea a VI-a

În toată această perioadă secularismul a constituit principiul de bază  al societății și culturii. Punctul culminant al modernității a fost atins în perioada de la sfârșitul secolului al 19-lea și începutul secolului 20 când mulți oameni de știință și filozofi erau de părere că raționalismul secular va marginaliza curând cele câteva resturi ale gândirii religioase din oameni și societate, și va stăpâni în totalitate cultura umană. Secolul 20 însă a demonstrat că raționalitatea și metodele științifice de percepție a lumii au limitele lor și că acest mod de gândire nu poate trece peste anumite linii. În a doua jumătate a secolului 20 modernitatea a intrat într-o criză acută – postmodernitatea (postmodernismul). Postmodernismul nu este o stare stabilă a societății umane și a culturii, ci un stare intermediară, un punct de bifurcație. Postmodernismul nu este o ”eră nouă” sau ”sfârșitul istoriei”. El este acel moment al modernității de la care începe procesul de auto-deconstrucție.

Formele sociale și politice caracteristice societății moderne se păstrează în linii mari și în postmodernism. Statul național rămâne în continuare unitatea de bază a structurii politice, deși este supus unei anumite presiuni din partea ideologiei globalismului și a regionalismului. Secularismul este în continuare un principiu ancorat în constituția puterilor conducătoare ale lumii, cu toate că a existat o ruptură sub forma consolidării religiilor tradiționale și netradiționale din lume. Formal încă se admite că oameni au aceleași drepturi, cu toate că în practică au fost legalizate noi forme de discriminare (de exemplu discriminarea pozitivă). Totuși, aceste domenii se erodează activ sub influența noilor valori, și asta ne permite să afirmăm că postmodernismul este axiologic vestitorul unei noi ere. Noțiunile cheie ale modernității, definiția statului, locul religiei în societate, ideea de om au fost preluate în postmodernism, dar înțelesul lor s-a modificat considerabil. Postmodernismul reprezintă prelungirea modernității la nivel instituțional. Concomitent se observă o devalorizare treptată și o degradare a normelor și valorilor modernității la nivel sociocultural și politic.

Baza valorică a modernității este umanismul, un complex de idei care se sprijină pe ideea de om ca valoare supremă, ”măsură a tuturor lucrurilor”. Ideea de om ca valoare supremă nu a fost pusă niciodată în practică și a rămas mereu la nivelul intențiilor virtuoase. Această discrepanță dintre teorie și practică a dus în cele din urmă la pierderea valabilității teoriei însăși. Consecvent, în postmodernism omul a încetat să mai fie scop în sine și a început să se transforme în mijloc spre atingerea altor scopuri. Un pas important în această direcție a fost trecerea societății moderne de la ”societatea bazată pe producție” la „societatea de consum”. În ceea ce privește producția și tehnologia lucrurile nu s-au schimbat fundamental: fabricile și anexele nu au încetat să producă mărfuri, iar oamenii le-au achiziționat în continuare. Însă interpretarea acestui proces s-a schimbat: societatea bazată pe producție căuta să satisfacă nevoile naturale ale oamenilor în timp ce societatea de consum încearcă să stimuleze noi nevoi în oameni pentru a-i forța în felul acesta să consume cât mai mult. Omul a încetat să mai fie un scop al modernității, a devenit un mijloc, iar modernitatea a acceptat acest lucru transformându-se în postmodernism. Sub aspect axiologic aceasta înseamnă re-nașterea umanismului într-o nouă formă, postmodernismul sau ideologia transhumanismului, a cărei caracteristică fundamentală este aceea că omul devine din scop mijloc spre atingerea altor scopuri.

2. Transhumanismul modernizează societatea de consum într-un mod în care omul însuși devine obiect al consumului. Apologeții societății de consum propun ca viața omului să fie îmbunătățită prin consumul diverselor realizări tehnice. Procesul de producție este structurat în așa fel încât omul este în primul rând un mijloc de realizare a profitului. În mod similar se întâmplă în cazul transhumanismului: în timp ce el pretinde că eliberează omul de suferință prin îmbunătățirea trupului și depășirea limitărilor naturale, ideile transhumaniste creează o piață gigantică pentru mărfuri și servicii.

Transhumanismul este văzut de către ideologii săi ca un proiect vizionar de lungă durată care urmărește ridicarea societății de consum la un nou nivel concomitent cu păstrarea principiilor existente ale dezvoltării economice globale. Totodată câștigul firmelor care oferă servicii de modificare a corpului uman va atinge noi cote. Dacă în trecut omul consuma imagini ale obiectelor și fenomenelor, în societatea transhumanistă  obiectul principal al consumului îl constituie imaginea despre sine a omului însuși. Sau, într-o exprimare creștină, obiectul consumului este dat de gradul de distorsionare al imaginii omului, gradul de înstrăinare al omului de starea de normalitate.

În societatea modernă consumul este mult mai puțin un proces de utilizare al acestui sau al altui obiect în scopul pentru care a fost creat, ci o demonstrație a consumului, a consumului imaginii obiectului. Pentru a facilita un asemenea tip de consum e necesar ca imaginea unui obiect să capete existență de sine stătătoare și nu e permisă reducerea imaginii la valoarea utilitară a obiectului pe care îl reprezintă. Pentru ca omul să poată consuma această imagine, e necesar ca acesta să fie înstrăinată de obiectul material. Similar se petrece și cu imaginea despre sine a omului. Pentru a-și consuma imaginea (și a o construi) e necesară separația omului de imaginea sa despre sine, el trebuie să o obiectiveze. Această stare de înstrăinarea a omului nu este normală. Dacă omul rămâne în această stare își pierde unitatea stării de conștiență, sinele său, identitatea sa.

3. Transhumanismul amplifică rolul consumului ca practică cvasi-religioasă. Simbolismul utilizat de concernele care produc aparate electronice, mașini și alte obiecte obișnuite trezește în mulți oameni sentimente similare în intensitate cu sentimentele religioase. Consumul nu satisface doar stima de sine, ci dă și un sens în viață. Consumul diverselor imagini despre sine pe care și le construiește omul sau apelul la servicii moderne de modificare a corpului și a naturii pot da sens pentru întreaga viață și se pot transforma în cel mai important scop spiritual al omului.

Atitudinea religioasă legată de consum este una din manifestările imanentismului, a sacralizării obiectelor și fenomenelor imanente (a celor pământești, de aici). Construcția societății pe principiile imanentismului a fost rezultatul procesului de secularizarea și a rupturii culturii vestice de cultura creștină. În felul acesta imanentismul creează propriul său cult secular și credințe (credința în progres, credința în om, etc.) Consumul s-a transformat în ultimele decenii într-o răspândită practică imanentă cvasi-religioasă. Ideologiei transhumanismului îi revine sarcina să consolideze acest cult, să-i inspire o nouă viață. Perfecționarea trupului și consumul imaginii acestuia este văzută de transhumanism ca fiind cea mai importantă practică spirituală a sa, mult mai importantă decât consumul de obiecte materiale.

4. Transhumanismul pretinde să definească norme noi în societate. Din perspectiva umanismului liberal viața și bunăstarea fizică a persoanei reprezintă bunurile cele mai de preț, cărora ar trebui să se subordoneze întregul parcurs al vieții omenești, toate idealurile și eforturile. Din această perspectivă trupul omului este omul însuși.

În această abordare orice îmbunătățire a trupului, întărirea sănătății este percepută ca cea mai înaltă atitudinea morală, iar ceea ce lezează sau chiar reduce viața are o conotație negativă. Pentru omul care gândește în paradigmă umanistă, transhumanismul nu reprezintă doar un fenomen normal, ci și unul moral pozitiv.

De aceea neglijarea practicilor transhumaniste sau chiar combaterea lor activă sunt percepute în societatea transhumanistă ca aflându-se la limita moralității și asociale și pot deveni pe termen lung fapte criminale. Consecvent, refuzul personal de a utiliza un telefon mobil sau Internetul în societatea modernă sunt considerate dovezi ale unui comportament la limită.

În mod asemănător a restricționa ca părinte accesul copiilor la tehnologiile moderne poate fi văzută legal ca o formă de violență, cu toate că există conținuturi în domeniul tehnologiei telecomunicațiilor care sunt nepotrivite pentru copii. În societatea modernă utilizarea tehnologiei telecomunicațiilor a devenit normalitate și este premisa unei vieți sociale depline pentru marea majoritate a oamenilor. Această analogie sugerează că în viitor, când ideologia transhumanismului s-a impus, vom ajunge în punctul în care posibilitatea de a nu-ți modifica corpul, de a refuza aceste modificări pentru sine și pentru proprii copii devine un privilegiu.

5. Transhumanismul în calitate de catalizator pentru cererea de tehnologie în societatea modernă de consum. Sub aspect socioeconomic transhumanismul nu reprezintă sfârșitul societății de consum, ci intrarea ei într-o nouă fază. Transhumanismul cere în continuare tehnologizarea continuă a vieții umane, cu singura diferență că nu se mai referă la obiecte în afara omului, ci la corpul uman însuși.

Între timp anumite aspecte ale transhumanismului, cum ar fi dorința de prelungire a vieții au devenit pentru o mare parte a elitei un scop dezirabil. Dezvoltarea anumitor tehnologii este însă posibilă doar atunci când există o cerere pentru ele. Pătrunderea ideilor transhumaniste prin intermediul modelor de tot felul poate fi un mijloc eficient de a stimula această ideologie în rândul majorității populației și poate crea nu doar cererea pentru asemenea tehnologii, ci și terenul pentru testarea lor concretă.