EduScrum

Șuncă cu ciocolată, Versace în magazine H&M, biserică atee, secolul nostru pare să nu se dea în lături de la nimic, oricât de absurd, bizar sau straniu ar fi. Inventivi, corifeii educației moderne nu s-au lăsat mai prejos: au măritat educația cu IT-ul și de-odată au simțit vibe-ul pozitiv al proaspetei familii: eduScrum.

Vibe-ul de mai sus nu e o ironie menită să vă atragă atenția, el stă negru pe alb în ghidul eduScrum: ”When you are in a eduScrum class you can feel the energy and positive vibe” (The eduScrum Guide, pag. 4). Iar când la mijloc e atâta energie și vibrație pozitivă nu se poate să nu devii curios. Ce este deci eduScrum?

Dacă ”educație” ne spune fiecăruia ceva, ”Scrum” este un termen care se cere explicat. El se referă la un set de reguli de organizare a muncii în domenii complexe de activitate, cum ar fi în IT. Accentul în Scrum cade pe munca în echipă. În IT și, în general în mediul de afaceri, organizarea muncii în echipă îndeplinește o dublă funcție: pe de o parte este vorba de paralelizarea muncii și deci eficientizarea ei, pe de altă parte de controlul muncii, fiecare membru el echipei este controlat și controlează la rândul său activitatea celorlalți membri. În Scrum funcția de control este extrem de importantă și are rolul să asigure funcționarea optimă a echipei dar și a fiecărui membru în parte. Fiind vorba de persoane, optimul se poate obține ținând cont de psihologie și de factorii care influențează comportamentul uman, factori care sunt aplicați de mult în economie, în mod special în marketing și vânzări.

Spre exemplu, un principiu psihologic este acela al consecvenței conform căruia tindem să fim consecvenți cu afirmațiile și acțiunile noastre indiferent dacă asta ne face să acționăm împotriva propriilor intereselor. Este o tehnică foarte frecventă printre agenții de vânzări care, înainte de a-și oferi produsul, să spunem paste, întreabă cumpărătorul dacă îi place mâncarea italiană. Cum majoritatea dintre noi răspunde afirmativ, ne trezim în situația în care am achiziționat produsul fără a avea nevoie de el. Principiul consecvenței este cel care ne face să acționăm în felul acesta: odată ce am declarat că mâncăm cu plăcere mâncare italiană, deci și paste, consecvent este să primim oferta făcută, altfel am percepe refuzul nostru ca pe o contradicție internă: îți place să mănânci, dar nu cumperi, deci nu mănânci (mai multe în ”Psihologia persuasiunii” de Robert Cialdini ). Elementul central al consecvenței este promisiunea sau angajamentul inițial (în exemplul anterior afirmarea preferinței pentru un anumit gen de produs).

Scrum funcționează în mod similar, fiecare membru al echipei se angajează, ”își alege” în fața celorlalți membri ai echipei să ducă la bun sfârșit o sarcină într-o anumită perioadă de timp. Conform principiului consecvenței membrul echipei va face tot posibilul să-și îndeplinească sarcina în timpul prestabilit, chiar dacă situații neprevăzute sau o evaluare inițială deficitară l-ar împiedica. Sigur, Scrum nu spune nimic despre tehnici de persuasiune, dimpotrivă, Scrum vorbește de autonomie, libertate, flexibilitate. În realitate, gradul de autonomie al fiecărui membru este relativ scăzut: sarcinile dintre care angajatul ”alege” sunt subordonate unui scop prestabilit, fix, iar termenele de livrare se orientează după practica curentă. (Cum ar reacționa membrii echipei dacă unul dintre colegi și-ar lua ca timp de rezolvare pentru o sarcină de o ora o zi întreagă?) În exercitarea funcției de control echipa este esențială: este organismul în față căruia angajatul face promisiunea inițială, dar și organismul care asigură și verifică condițiile în care un membru al echipei se achită de sarcina sa.

Revenind la eduScrum, constatăm că ideea de lucru în echipă se menține și aici pe o poziție centrală. Obiectiv privind, există însă o deosebire esențială între mediul economic și educație. În mediul de afaceri membrii echipei au, cu rare excepții, sarcini diferite. Chiar dacă lucrează la același proiect sau au sarcini similare de executat, totuși, nici un membru nu livrează același lucru cu alt membru (altfel ar contrazice principiul economic al eficienței). În educație însă, elevii trebuie să învețe cu toții același lucru. Sarcinile lor sunt identice. (Vă puteți închipui o echipă de elevi care învață engleză și în care unul învață verbele, altul substantivele, etc.?) Mai mult decât atât, procesul de învățare este unul individual, nu se poate învăța în echipă: poți repeta în echipă ceea ce ai învățat, poți face exerciții practice în echipă, dar procesul de descifrare a sensurilor, de memorare, de punere în context a materiei este unul profund individual. Și atunci pe bună dreptate te întrebi ce aduce ”învățarea în echipă”? De altfel aceasta este și una din caracteristicile educației moderne, peste tot se vorbește de echipe de lucru, proiecte în echipă, etc. În România fenomenul este poate mai puțin vizibil, dar în Germania inclusiv mobilierul școlar este adaptat astfel încât să faciliteze lucrul în echipă: mese triunghiulare care pot fi ușor combinate într-un grup de patru mese, bănci ușoare care pot fi mutate de elevi și aranjate în diferite configurații. Cred că răspunsul la întrebarea de mai sus îl dă eduScrum. Echipa nu mai are funcția de paralelizare a muncii – nu există nimic de paralelizat în educație, ea păstrează doar funcția de control.

În eduScrum ca și în educația modernă elevul este controlat și chiar manipulat într-o manieră subtilă, la nivel psihologic în timp ce i se vorbește de autonomie, flexibilitate, responsabilitate, motivație, etc. Acest lucru devine vizibil dacă ne uităm la principiile eduScrum: transparență, verificare, ajustare (”transparency, inspection, adaptation” – The eduScrum Guide, pag. 6,7).

Lucrul în cadrul echipei este perfect transparent. EduScrum recomandă echipe de 4 elevi organizați, după model economic, în jurul unui eduScrum Master cu rol de coordonator al echipei și care primesc sarcinile de lucru – materia pe care elevii o au de parcurs de la ”Product Owner”, alias profesor. Sarcinile de lucru sunt fixe, inflexibile. Deși eduScrum vorbește de autonomie și învățare centrată pe elev, în realitate elevul nu poate modifica în nici un fel obiectivul. Ceea ce este lăsat în sarcina elevului este cum și în ce ordine parcurge materialul pus la dispoziție de profesor sau de echipă, dar scopul rămâne fix. Se ajunge astfel la ajustarea comportamentului elevului prin controlul rezultatelor (engl. ”output control”). Acestea – rezultatele – sunt perfect transparente atât pentru membrii echipei cât și pentru ”Product Owner”, întrucât echipele organizează zilnic întâlniri de control în care are loc evaluarea rezultatelor. În cadrul acestor întâlniri rezultatele evaluării sunt fixate pe ”Flip”, o foaie de Flipchart (The eduScrum Guide, pag. 17) și rămân astfel la vedere pentru membrii echipei și pentru ”Product Owner”. Aceasta produce o presiune suplimentară asupra membrului care nu și-a îndeplinit sarcinile la care s-a angajat. În situația în care rezultatele nu sunt pe măsura obiectivelor, metodologia eduScrum propune ajustarea planului individual de lucru al elevului sau a modului de abordare a materialului, altfel spus, elevul se adaptează obiectivelor și nu obiectivele elevului.

Dacă este să comparăm educația tradițională cu noua abordare de tip eduScrum constatăm că în educația de tip clasic elevul era în mod real autonom în raport cu materia de parcurs. Cu toții am avut colegi capabili care erau în stare să reproducă o lecție predată în clasă fără să deschidă manualul. De-asemenea am avut colegi care refuzau să învețe fiind mulțumiți cu o notă de trecere. În eduScrum lucrul acesta nu mai este posibil. Profesorul pune le dispoziția echipei un material, iar echipa stabilește în amănunt cine, ce, când parcurge materialul, organizează întâlniri în cadrul cărora se stabilește cine ”și-a făcut planul” și cine se află în întârziere. Cei care se află în întârziere, pe lângă faptul că sunt trecuți ”la flip”, au și obligația de a-și ajusta abordarea astfel încât obiectivul să fie atins.

La prima vedere, un astfel de sistem pare să-și atingă obiectivele. În ciuda controlului excesiv elevul ajunge la rezultate, unde ar fi problema? Problema este că prin controlul excesiv elevul este sistematic descurajat să acorde timp și energie cunoștințelor care nu sunt cuprinse în planul eduScrum. Nici în etapa de planificare, nici în cea de evaluare și cu atât mai puțin în cea de ajustare nu este loc de material extracurricular. Ori școala este, sau ar trebui să fie, doar punctul de pornire în studiu. Performanța se obține continuând ceea ce s-a început în clasă. Discuțiile libere cu profesorii, întrebările elevilor în afara lecției nu mai pot avea loc într-un cadru planificat până la ultimul minut. De altfel, profesorul, degradat la rol de ”Product Owner”, nu mai are rol de predare, conform ghidului eduScrum, profesorul predă un singur lucru: cum funcționează eduScrum. În rest, susține constituirea echipei, se asigură că metodologia eduScrum este respectată, intervine – în caz că este solicitat, cu explicații, încurajează energia, amuzamentul și angajarea elevilor, protejează echipa, încurajează elevii (The eduScrum Guide, pag. 10).

Dar nu numai parcurgerea unui material extracurircular este descurajată, elevul nu poate veni cu o soluție neconvențională la o problemă dată întrucât nu are un cadru de evaluare pentru ea. Se încurajează astfel un conformism care nu mai are nimic de-a face cu ”educația spre creativitate” sau cu ”pregătirea pentru secolul 21„, expresii atât de apreciate de educația modernă…

O altă problemă majoră este motivația extrinsecă. La modul ideal elevii ar trebui să aibă față de materiile școlare o motivație intrinsecă: curiozitate, pasiune, imbold lăuntric. Sigur că nu este o așteptare realistă ca elevul să fie motivat intrinsec față de toate materiile, aici intervin preferințe, mediu, aspecte legate de personalitatea elevului. Atunci când nu este motivat intrinsec, elevul poate fi motivat de factori externi: notă, recompensă, pedeapsă. Din psihologie se știe însă că motivația extrinsecă tinde să anihileze motivația intrinsecă. Altfel spus, interesul real al elevului pentru o anumită materie poate fi anihilat de metode false de educație: recompense, presiune, control excesiv. EduScrum se bazează exclusiv pe factori motivaționali externi.

EduScrum nu a ajuns, din fericire, în școală. Doar că el ne arată direcția spre care se îndreaptă educația modernă convinsă că poate transforma elevul într-un discipulus oeconomicus, gata oricând de a se lăsa valorificat pe piața liberă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *